Verba volant, blogul manent

Mă confrunt de la o vreme cu una bucată mică problemă. Grămătici din toate colţurile patriei (şi bineînţeles “specialişti“ in domeniu) fac mişto de prima pagina a site-ului meu . Acolo scrie clar: bine aţi venit pe pagina mea personală !

“Care este“ , aş putea să adaug. Si uite aşa voi avea mult mai multe succesuri fără să citesc almanahe.

Nu sunt deloc specialist in gramatică deşi la această materie aveam note bunicele. Din păcate nu am mai studiat gramatica din anul… 1978 !!!  Mă bazez pe memorie. In ultimii ani au devenit foarte cunoscute şi folosite aceste “pagini personale“ sau bloguri sau site-uri. Un foarte cunoscut specialist numea aceste lucruri “saituri“. Zicea domnia sa că e cazul să românizam anumite denumiri. Aţi ghicit, este vorba despre George Pruteanu, Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Primele contestări au venit imediat ce am creat pagina. M-am decis să întreb acolo unde trebuie aşa că am adresat domnului George Pruteanu urmatoarea întrebare:  Noţiunea de “pagină personală“ poate fi tratată ca o locuţiune ? Dacă este locuţiune de ce tip este ?

Nu a mai apucat să-mi răspundă …

Speram să îmi răspundă DA iar eu rămîn la părerea ca răspunsul este DA. In acest caz “pagina mea personală“ nu mai este o exprimare de tip vanghelian. Sigur că deranjează şi derutează “mea“ pus la mijloc dar asta este. O exprimare de tipul “bine aţi venit pe pagina personală a lui Marian Stăvăroiu“ nu ar fi dat prilejul pentru comentarii, nu-i aşa ?  Echivala cu “bine aţi venit pe site-ul (saitul) lui Marian Stăvăroiu. Sau (deşi acolo nu e blog, acesta e blogul) mergea şi: “bine aţi venit pe blogul meu“.

Dacă încă mai aveţi opinii divergente vă rog să citiţi într-o ordine oarecum diferită: “bine aţi venit pe a mea pagină personală “.

Acum mai aveţi ceva de comentat ? Aştept păreri avizate însă rămîn deocamdată la părerea că exprimarea de acolo nu are nimic greşit.

In fond şi la urma urmei bine aţi venit atit aici (pe blog) cît şi pe acea pagină personală (concepută ca o carte de vizită puţin extinsă) !!!

R.A.D.E.T = Regia autonoma de distributie a energiei termice.

Cind auzi acest nume te iau fiorii !  Nu intru acum in amanunte insa mi-e frig. Cu robinetul caloriferului dechis la maximum temperatura in casa abia atinge vreo 20,5 grade celsius. Inca nu e grav dar parca tot mai bine ar fi la vreo 22. Blocul este vechi din 1980 dar destul de bine construit, din plansee duble de beton cu izolatie intre ele. Termopane nu am ba  dimpotriva, am chiar un mic geam deschis la bucatarie, nu suport asa-zisa izolare a termopanului generatoare de aer inchis si umezeala. In bucatarie sunt vreo 19.

Si e doar prima zi dintr-o serie de cinci zile cu ger, cel putin asa s-a spus la meteo. Desi nu ma omor cu “lepsele“ pe internet o discutie telefonica cu un amic din Berceni mi-a dat aceasta idee: sa aflu cum stam cu temperaturile in case prin Bucuresti si nu numai. Cei care au centrale sunt oarecum exclusi dar ne pot spune si ei care e presiunea gazului !

Pentru inceput leapsa merge la Mariana Ciutacu si asta dintr-un motiv foarte simplu: un blogger obscur ca mine are nevoie de cineva mult mai cunoscut pentru a-si lansa o idee. Sa vedem daca o accepta, acusica o anunt !

UPDATE: Da, buna idee asta cu amanuntele. Deci la mine e bloc de 4 etaje, eu stau la 1 dar am uitat sa mentionez ceva extrem de important: LA PARTER VINE UN CHIRIAS CAM ODATA PE LUNA, probabil ca sa vada daca mai exista casa, la etajul 2 NU STA NIMENI, ca e vorba de o studenta eminenta care are o bursa in strainatate, la etajul 3 e tot un fel de chirias fantoma, doar la 4 ce mai locuieste o familie “normala“.
In mod sigur cei plecati au dat caloriferele pe minim (ca doar avem repartitoare) iar eu le incalzesc si lor apartamentele prin tavan si podea. Polistiren pe tavan am mai vazut dar la podea ce sa fac, pe linga mocheta si covorul de Cisnadie deja existente ???
Stiu, stiu, sa ma mut. Dar alte idei nu aveti ?

Update 2: duminica la 10 dimineata, dupa o noapte in care am inchis geamul mic de la bucatarie si usa de la aceeasi bucatarie am urcat la vreo 22. Incepe sa semene a normal, sa vedem pina miercuri !

Zilele acestea s-au intimplat vreo doua chestii interesante. Cum eu imi cistig existenta altfel decit Zoso si nu prea am timp de scris am lasat evenimentele sa-mi scape printre degete. Pai sa recapitulam:

1. Un anume domn (care imi era simpatic odata) se apuca sa ne aminteasca ce de nenorociri s-ar fi abatut peste tarisoara noastra draga daca el nu ar fi existat !!!  Curat murdar, coane Fanica !

2. Cel mai cool mogul a lansat un concurs de epigrame. N-am fost pe faza asa ca degeaba ma gudur eu pe blogul lui, am pierdut mia de euroi !

Dar mi-am amintit ca pot sa scriu si eu epigrame, mai ales  daca incerc sa-mi creez inspiratia ca Pastorel Teodoreanu. Si iata ce a iesit:

Ai fost doar unul de duzină

Şi-ai avansat rapid “artist“

Să fie tenisul de vină

Că astăzi eşti cam elitist ?

Multummesc, multumesc, incetati aplauzele…

In copilarie jucam leapsa. Destul de rar, totusi.  Am mai spus-o si voi recunoaste acest lucru indiferent unde voi ajunge, mai bine sau mai rau decit acum: m-am nascut in Bucuresti dar nu ma dau mare doar pentru acest lucru.  Am copilarit (din fericire, as putea spune azi) la margine de oras si am trait pina la 16 ani aproape ca in provincie.   Am ajuns “la bloc“ destul de tirziu (imi facusem deja suma de copilarie) dar in acelasi timp destul de devreme pentru a degusta din deliciile vietii copiilor “de asfalt“, asa cum le ziceam eu.  Nu prea aveam nevoie de leapsa si sotron in cartierul acela, aveam unde alerga pe jos sau cu bicicleta, aveam pomi in care sa ma urc (majoritatea in curtea noastra, daca nu – aveam si vecini !) Aveam maidane pe care sa batem mingea si singura noastra preocupare era aceea de a nu arunca mingea prea departe, in tufele de bozii. Nu stiti ce sunt alea ? Google o sa va ajute !  A invatat si el intre timp.

Mai era buna de ceva leapsa la 16 ani ? Ooo, daaaa !  Pe de o parte era unul dintre putinele jocuri potrivite pentru spatiul mic dintre scara 2 si scara 3. Ca altfel erai luat la trei pazeste: bai, ia joaca-te tu la scara ta, ce vii la scara noastra ? Pe de alta parte era un motiv excelent de a lua o fata in brate. Ca sa-i dai leapsa trebuia sa o retii un pic, pai nu ? Daca era data prea in viteza era contestata: nici nu m-ai atins, prostule ! Asa ca prostul o atingea mai cu spor data viitoare, sa-i fie invatatura de minte.

Si au trecut anii… si a venit faimosul an 2009. Astazi lumea joaca leapsa pe bloguri. NU prea imi place acest joc, trebuie sa o spun de la bun inceput. Pe de o parte fiindca  lepsele de azi sint in mare parte puerile: adormi putin dupa o partida de sex ? te dai cu parfumul cutare ? care sint principalele tale obiceiuri proaste si care cele bune ? top 10 politicieni ? ce alegi intre bigudiurile electrice si o vizita la salon ? cutie de viteze manuala sau automatica, diesel sau benzina ? si asa mai departe !

Pe de alta parte este cunoscut faptul ca scriu cam rar si tot zic ca o sa recuperez eu, cind voi avea timp o sa scriu compuneri ca la scoala. De ce asa ? Simplu, fiindca la compuneri luam mereu de la 8 in sus. ( Se mai si invata pe vremea aceea. Cind terminai bac-ul macar stiai sa scrii corect. Pesemne ca facultatea ii strica pe unii, vad tot mai des fel de fel se posesori de diplome care scriu ca niste cizme. Ma rog… o sa zica lumea ca sunt un frustrat.  Probabil ).

Am reusit si eu citeva lucruri in viata de care sunt mindru. Unul dintre ele este faptul ca invat mereu. Am avut noroc ca am ascultat din vreme aceste minunate versuri si acest minunat cintec.  Ce am invatat in primul rind ? Ca nu sunt altceva decit un om pe niste scari.  In sus ce e ? In jos, nimic. Dar de multe ori: in jos ce e ? In sus, NIMIC.

Pe de alta parte degeaba esti NIMENI sau CINEVA in lumea aceasta daca nu iti faci singur putina reclama, ca tot au murit toti laudatorii. Si uite asa cineva a inventat blogul.

In sfirsit, hai sa incerc sa ma limitez la ceea ce m-a invatat anul 2009, desi voi strecura si cite ceva de la sfirsitul lui 2008. In fond e viata mea si nu stiti voi de ea, nu-i asa ?

1. Niciodata sa nu te imbirligi cu o femeie care cistiga mai mult decit tine, indiferent cit de mult ti-ar spune ca te iubeste. Poate spune adevarul, poate nu, dar in mod sigur in acelasi an ai sa stai la hotel de 4 stele in Mamaia (ajuns acolo cu Audi A6) si ai sa maninci margarina pe paine catre sfirsitul anului pentru ca te-ai straduit si tu sa fii egal.

2. Daca ajungi in situatia de mai sus nu uita ca adevaratii prieteni te vor ajuta. Uneori chiar mai bine decit rudele. Iar aceasta constatare nu e deloc pozitiva, asa cum ar parea la prima vedere. Ia analizati voi mai atent…

(e vorba de comparatia cu rudele, in caz ca n-ati inteles)

3.  Fa tot posibilul sa-ti platesti datoriile inainte de sfirsitul anului.

4.  Citeodata e buna si o criza financiara la ceva. E ca atunci cind nu vezi pragul de jos pina nu dai cu capul de cel de sus.

5.  Nu sunt singurul nehotarit din tara aceasta. Sunt un om echilibrat (poate prea reticent, zic unii) si imi place sa “stau stramb si sa judec drept“.  Tocmai de aceea NU m-am putut hotari pina catre final: Basescu sau Geoana ? Crin e din alt film, scutiti-ma.  Lasind la o parte activistii CONVINSI de o parte sau de cealalta, lasind la o parte trilurile platite PE ASCUNS dar vizibile de la o posta (apropo de zicerile mele privind presa), lasind la o parte tonomatele (totusi, tonomatele astea cu eticheta la vedere sunt mai simpatice, sunt de inteles si chiar de acceptat, ca maninca si gura lor o paine), lasind la o parte deci toate acestea ce ramine ? Ramine faptul ca:

DOAR VREO 70.000 DE VOTANTI AU INCLINAT BALANTA INTR-O PARTE.

Si asta e foarte grav si am sa revin asupra subiectului. Deocamdata spun un singur cuvint: instabilitate.

6. Este extrem de nasol sa te culci seara cu un presedinte si sa te trezesti dimineata cu altul. Este extrem de nasol sa te culci presedinte si sa te trezesti prostanac. Este extrem de nasol sa te repezi cu capul inainte bazindu-te PE GURA LUMII (SLOBODA!) si pe vreo 0,5 procente neclare. Este…

7.  Unei forţe i se opune totdeauna o alta forţă . Ca sa fiu mai exact:

Când un corp acţionează asupra altui corp cu o forţă (numită forţă de acţiune), cel de-al doilea corp acţionează şi el asupra primului cu o forţă (numită forţă de reacţiune) de aceeaşi mărime şi de aceeaşi direcţie, dar de sens contrar.

Vom avea ce vedea in 2010 in acest domeniu. Si este o invatatura a anului 2009 daca ne referim la viata politica si sociala.. Keep in touch.

8. Invata, invata, invata. Acest lucru il stiu demult dar a devenit mai pregnant in 2009. Iar unora (de prin aceeasi presa) care se pling ca li se inchid ziarele si nu stiu “sa bata un cui“ le spun: stati linistiti, habar nu aveti ce fiinta adaptabila e omul.

9.  Fiecare pasare pe limba ei piere. Iarasi nu e ceva nou dar iarasi e ceva devenit mult mai concludent in 2009.

10.  Si acum urmeaza o chestie pe care nu am invatat-o in 2009, nu i-am gasit un raspuns concludent pina acum dar o pun ca o intrebare de baraj:

OARE CRIZA DIN 2009 II VA DA DREPTATE LUI MARX ???

Puteti sa o preluati ca leapsa, nu ma supar – ba chiar dimpotriva !

PS: Sunt multe de zis.  Am scris acest articol cam in mare graba, putin inainte de masa de prinz, fiindca sunt un om cuminte si “respect mesele principale ale zilei“. M-am trezit amestecind raspunsuri la intrebari cu amintiri din copilarie.  Hotarit lucru: trebuie sa scriu mai des. Acest articol apare fara sa fie corectat si ras-corectat, asa cum imi place mie. De aceea va rog sa scuzati stingaciile de exprimare, eventualele greseli de tastatura si mai ales faptul ca nu am introdus diacritice peste tot.

ACEST ARTICOL VA FI CORECTAT IN CURIND.

Stiu ca e Craciunul, tocmai am venit de la biserica, stiu ca lumea se intrece in urari, bloggerii se intrec in EMBED-uri pe site si asa mai departe.

Eu ma intrec cu niste sticle. Si mai sper ca Dumnezeu de sus ma vede, intelege si ma iarta.  Hai pa, ne vedem la anu`.

Ne moare dragostea
Iubito-n nopţi târzii
Şi bate vântul de ne strică urma
La margine de câmp
Aştept să vii
Astept să-ţi văd în zarea moartă umbra…

De floarea-soarelui
Sunt lanuri lungi
Prezente pentru întâlnirea noastră fastuoasă
Dar drumul este lung
Şi vara-i pe sfârsite
Presimt că ai uitat calea întoarsă

Ce de tăcere si
Ce greu răsare luna
Şi noaptea cade peste mine în fâşii
Se sterge timpul, e timp în aşteptare
Ne moare dragostea,
Iubito-n nopţi târzii
Şi tu nu ştii …

Fiindca nu-mi place sa vad EMBED la mine pe site va ofer doar un link:

http://www.youtube.com/watch?v=7ZDW6_NUIDo

Cititi cu atentie, la final vin explicatiile !

De vreo 18 ani incoace tot urmaresc polemicile despre revolutia romana din decembrie 1989. Ca a fost, ca nu a fost, ca a fost regizata, ca a fost spontana, etc, samd. Am si eu parerea mea despre revolutia asta. Am trait-o direct, chiar daca indirect. O sa spuneti ca m-am timpit, cum adica direct si indirect ? Pai e foarte simplu: foarte multi oameni au acum sub 18 ani, deci s-au nascut dupa 1989 si invata despre ea la istorie. Chiar si cei care aveau pina in 6-7 ani atunci nu se poate spune ca au trait revolutia fiindca e clar de ce.

Raminem noi, cei care aveam o virsta suficient de “coapta“ pentru a intelege exact ceea ce s-a intimplat atunci. Si parerile mele, repet, nu prea coincid cu ceea ce scrie in manualul de istorie dupa care sunt formati tinerii de azi. La rindul meu se pare ca am invatat dupa astfel de manuale contrafacute despre primul, despre al doilea razboi mondial, despre comunism, despre rege si cite si mai cite. Este extrem de dezgustator sa constati ce usor se poate falsifica istoria si ai la dispozitie doar doua variante: fie sa iti bagi ceva in ea de istorie (despre picioare e vorba aici) fie sa incerci sa studiezi mai multe surse pentru a-ti face o idee cit de cit corecta.

Nu vreau deocamdata sa imi expun parerea despre aceasta “revolutie“. Fie si numai faptul ca o trec in ghilimele reprezinta ceva. Dar am auzit in aceste zile ceva despre Viena, despre Austria. Si mi-am amintit de un fost cunoscut care in zilele imediat urmatoare inceputului revolutiei, dupa asasinarea lui Ceausescu mi-a zis: Mariane, hai mai la Universitate sa ne inscriem pe liste / Ce liste mai, ai inebunit? / Se fac liste cu participantii la revolutie, hai ca o sa se dea ceva la faza asta / Ce sa se dea mai, tu esti nebun ? Si apoi ce sa cautam noi pe liste, doar nu am participat./ Treaba ta, eu ma duc.

Si s-a dus si acum e mare. A emigrat in Austria in iunie 1990 pe motiv ca e persecutat politic, a obtinut imediat drept de rezidenta iar in urma cu ceva vreme chiar cetatenie. Citi dintre cei care citesc acum aceste rinduri s-au dus in acele zile sa se inscrie pe liste ? Si citi au fost efectiv pe baricadele revolutiei ?

In ceea ce ma priveste am participat indirect la aceasta revolutie. Dar asta nu inseamna ca nu am participat deloc. Sa ma explic. Poate NU au participat cei care s-au incuiat in casa, care au fugit care incotro, care erau prin strainataturi la ora aia si “nu au mincat salam cu soia“. Sau cei care au fost impotriva revolutiei. Dar, oameni buni, stati un pic si ginditi-va: ati avut curent la priza in acele zile ca sa va uitati la televizor ? Da, fiindca niste oameni AU PUS DATORIA MAI PRESUS DE ORICE SI S-AU PREZENTAT LA MUNCA, NU LA LISTELE DIN PIATA UNIVERSITATII. Ati avut paine ? Da, atita cita se gasea pe vremea aia. Ati avut caldura ? Ma rog, ceva-ceva. A mai mers ceva in tara asta in acele zile ? Sigur ca da, fiindca niste oameni erau instruiti sa-si vada de treaba chiar si in caz de razboi SI ACEASTA ESTE CONDUITA NORMALA IN ASTFEL DE CAZURI. Exact, cei care sunteti mai tineri si nu stiti, chiar si in caz de razboi sunt eroi in spatele frontului care duc viata mai departe fiindca avem nevoie de paine, de curent la priza si de cite si mai cite.

Eu unul am lucrat intre 1983 si 2004 la faimoasele “Telefoane“, actuala companie Romtelecom. In acele zile noi ne-am mobilizat cum am stiut mai bine, faceam schimburi de 12 ore ziua fetele si 12 ore noaptea baietii si ne-am vazut de treaba. Da, v-au functionat telefoanele fiindca noi nu puteam sa scoatem strungul din priza si sa mergem la revolutie. Da, ati avut curent la priza fiindca cei din sistemul energetic si-au facut si ei datoria. Si asa mai departe.

De 18 ani lumea se imparte intre merituosii care au facut revolutia si ceilalti, cei lasi si neputinciosi. Ei bine, nu e deloc asa. Merituosii care au facut revolutia sunt putini, ceilalti sunt doar niste impostori care s-au inscris pe liste. De 18 ani aceste liste se verifica si ras-verifica. Nu trebuie sa reamintesc eu aici de participanti care nici nu se nascusera in 1989, cazurile sint cunoscute. La “marea cotitura“ din 1996 ne-am trezit cu alte liste ca de, se schimbase conducerea. Mai sa fie, in cei sapte ani care trecusera oamenii astia uitasera ca au fost la revolutie si si-au adus aminte atunci ! Zilele acestea stau si ma minunez de forfota care i-a cuprins pe unii ca nu se mai revizuiesc odata listele alea, sa incapa si ei. Dureros si scandalos !

Sper sa ne fie clar, oameni buni: eroi ai revolutiei sunt cei ce nu mai sunt printre noi. Noi, ABSOLUT TOTI CEILALTI suntem beneficiarii revolutiei, intr-o masura mai mare sau mai mica, mai cinstita sau nu.

Ca unul care si-a vazut de datorie in acele zile din decembrie ma simt frustrat vazind cum se imparte lumea in “eroi“ (in viziunea lor) si ceilalti. Ca atare ma felicit pentru ideea asta si in acelasi timp ma critic singur ca nu mi-a venit ideea mai devreme (de fapt mi-a venit dar n-am popularizat-o cum trebuie). Cred ca e cazul sa se infiinteze Partidul Celor Care Au Pus Datoria Mai Presus De Orice. Am explicat mai sus cine poate face parte din partid. Macar acum, cind mai avem doi ani si ne desteptam de tot (de la Silviu Brucan citire) e cazul sa punem lucrurile la punct si sa nu mai impartim populatia Romaniei in eroi si lasi. Eu zic sa facem alte criterii: cinstiti si profitori.

Cind sariti la beregatile mele pentru afirmatiile de mai sus trebuie totusi sa va amintiti, stimabililor, ca nu consider ca necinstiti pe toti revolutionarii priviti ca atare astazi. Evident ca sunt printre ei si din cei care au fost pe baricade aici la Bucuresti sau prin tara. Dar ca unul care a fost invitat sa se inscrie pe liste si nu s-a dus credeti-ma va rog ca stiu ce spun. Desteapta-te, romane !

Am publicat acest articol in 2007. Am reusit sa-l cam scot din pepeni pe domnul Ion Iliescu ! Marturie stau si raspunsurile de pe blogul domniei sale.
Din lehamite si lipsa de inspiratie mai scot din cind in cind din “literatura de sertar“ (chestii scrise cind blogul era offline) sau chiar de pe textele salvate din blogul vechi.

UPDATE: am gasit raspunsurile despre care vorbeam mai sus:

http://ioniliescu.wordpress.com/2007/12/28/

si continuarea:

http://ioniliescu.wordpress.com/2008/01/03/

Astazi l-as intreba ceva despre prostanaci dar e sarbatoare si ma abtin deocamdata. Stati pe aproape.

Ca un fel de refugiu de multele inconveniente ale vietii, Dumnezeu, în înalta sa bunăvointă, a dat omului râsul, cu toată scara, de la zâmbetul ironic pâna la clocotirea homerică. Când vezi capete atât de vitreg înzestrate de la natură, încât nu sunt în stare a întelege cel mai simplu adevăr, capete în care, ca în niste oglinzi rele, totul se reflectă strâmb si în proportii pocite, făcându-si complimente unul altuia si numindu-se sarea pământului, ai avea cauză de a te întrista si de a despera de viitorul omenirii daca n-ai sti că după o sută de ani, de pildă, peste amândouă despărtămintele geniilor contimporani, peste balamuc si puscărie, va creste iarbă si că în amintirea generatiei viitoare toate fizionomiile acestea vor fi pierit fără de nici o urmă, ca cercurile din fata unei ape stătătoare.
Garantia învingerii adevărului si binelui în lumea aceasta este moartea. Daca moartea nu s-ar îndura să ne scape de o generatie în disselectiune, daca moartea n-ar pune adevărul la adăpost de onoarea de a fi coexistat alături cu partea criminală si stupidă a omenirii, niciodată natiile n-ar fi putut strânge acel capital de adevăruri care înnobilează aspra lor luptă pentru existentă.
E o fericire pentru noi că, prostia si perversitatea fiind nemuritoare, cel putin prostii si perversii in concreto sunt muritori.
De acolo râsul, ca un voios semn de încredere în zădărnicia acestei privelisti.
(Mihai Eminescu, 1 februarie 1880)

Cred că nu e cazul să explic de ce !  Aveam mai multe de zis dar deocamdată mă străduiesc sa-mi revin.

Dupa cum bine (nu) stiti pe data de 4 decembrie 2009 voi serba… 45 de ani de la data de 4 decembrie 1964. Si ce mi-am zis eu: daca tot e criza (financiara in buzunarele mele) hai sa-mi fac singur un cadou simplu: reactivez blogul.

Stati pe aproape ca intre timp wordpresu` s-a mai schimbat si deocamdata ma lupt cu setarile !